sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Dimineti

din alea când îţi pică ochii în oglindă şi se închid singuri. Sau când e aşa de bine sub plapumă, încât nu vrei sa cobori din pat, când te simţi ca un marinar în propriul vapor, în patul tău moale care miroase a lavandă.


Câteodată mă întreb de ce sunt oamenii obişnuiţi să lucreze, să meargă la serviciu, la şcoală, tocmai dimineaţa, devreme. Cine o fi inventat moda asta? 
Uneori aştept vara, aştept dimineaţa aia călduţă, cu lumină proaspătă intrând pe fereastră, cu umbrele frunzelor de afară jucându-se la mine pe pereţi. Eu să mă ridic din pat ca o prinţesă, să mă întind de 3 ori şi să mă fac frumoasă, să mă îmbrac în haine frumoase, să îmi pun căştile, să cobor pe pământ, să mă îndrept spre şcoală cu soarele în spate, cu primăveri pe frunte, cu tot ce e al meu şi nu mă părăseşte.
Momentan dimineţile mele au un aer
muribund, ca un început de sfârşit. Mă trezesc amorţită, cu nasul înfundat, cu ochii mari şi cu buzele roşii, aspre de la vânt.

 Astea sunt feţele mele când mă trezesc. Ceva de genul: ''Ia ce vrei şi pleacă, am treabă cu patul''.
O dimineaţă bună presupune un mic dejun delicios. Ideile lui Ciobsie chiar aici:

  •  Ouă fierte cu brânză slabă sau caşcaval ''suplu'', ori pentru cei care au unde să pună grăsimea, merge şi caşcaval afumat sau brânză de oaie, grasă şi cremoasă + pâine neagră sau orice alte legume care vă plac. Un studiu recent arată că 7 din 10 persoane care mănâncă ouă la micul dejun slăbesc foarte uşor.

  • Salată verde cu roşii şi dressing de iaurt slab cu verdeaţă şi ceapă (opţional, în caz că nu aveţi pe cine să deranjaţi cu respiraţia minunată). La salata asta merg şi bucăţele de piept de pui la grill sau orice alte legume ca ridichia, castravetele, ardeiul, orice aveţi prin casă, de preferat din grădină dacă sezonul vă permite.

  • Salată de morcov, ton şi avocado, foarte deliciosă, hrănitoare şi frumoasă. Despre avocado ştim cu toţii că e sănătos şi plin de beneficii, de grăsimi naturale. Tonul e atât de bun şi e la îndemâna oricui, omega 3 aflat în raport optim cu omega 6. Morcovul e foarte sănătos atât pentru interior, cât şi pentru exterior: ajută la formarea unei vederi optime şi e bun şi pentru ten. 

*pentru cei leneşi care n-au timp să facă salate, iubesc pâinea şi vor ceva clasic*

                                                                                 XOXO,
                                                                                                    Ciobsie




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu